Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii
actualizata 5.10.2012
CAPITOLUL I
Autorizarea executării
lucrărilor de construcţii
Art. 1
(1) Executarea
lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei
autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în
condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real
asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – identificat prin
număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
(2) Construcţiile
civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor
şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se
pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, emisă în
condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind
proiectarea şi executarea construcţiilor.
Art. 2
(1)Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale
pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de
construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege
referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi
postutilizarea construcţiilor.
(2) Autorizaţia
de construire se emite în baza documentaţiei pentru autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, elaborată în
condiţiile prezentei legi, în temeiul şi cu respectarea prevederilor
documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
(21) Procedura
de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe
odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în
scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire şi
cuprinde următoarele etape:
a) emiterea
certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorităţii competente
pentru protecţia mediului pentru investiţiile care nu se supun
procedurilor de evaluare a impactului
asupra mediului;
c) notificarea
de către solicitant a autorităţii administraţiei publice
competente cu privire la menţinerea solicitării de obţinere, ca
act final, a autorizaţiei de construire, pentru investiţiile la care
autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit
necesitatea evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul
conform legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice
şi private asupra mediului;
d) emiterea
avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al
autorităţii pentru protecţia mediului competente privind
investiţiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea
documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, denumită în continuare documentaţie
tehnică – D.T.;
f) depunerea
documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcţii la autoritatea administraţiei publice competente;
g) emiterea
autorizaţiei de construire.
(3) Autorizaţiile
de construire pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie,
amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii
ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în
extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de
amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii.
(4) Prin
exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de
construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului
şi de urbanism aprobate, pentru:
a) lucrări
de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a
clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni,
a suprafeţei construite la sol şi a volumetriei acestora;
a1) lucrări
de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură
dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa
construită desfăşurată a clădirilor, cu condiţia
situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de
protecţie a monumentelor, după caz;
a2) lucrări
de extindere a clădirilor sociale, de învăţământ, de
sănătate, de cultură şi administrative aparţinând
domeniului public şi privat al statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în
prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic
general – PUG sau planului urbanistic zonal – PUZ, aprobat, în vigoare;
a3) schimbarea
folosinţei construcţiilor existente, dacă noua
folosinţă corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism
aferent planului urbanistic general – PUG sau planului urbanistic zonal – PUZ,
aprobat, în vigoare;
b) lucrări
de reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare
şi altele asemenea, fără modificarea traseului şi,
după caz, a funcţionalităţii acestora;
c) lucrări
de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii
verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi
celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
d) lucrări
de cercetare şi de prospectare a terenurilor – foraje şi
excavări –, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,
exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol,
precum şi altor exploatări;
e) organizarea
de tabere de corturi.
Art. 3
(1) Construcţiile
civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor
şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de
oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea
autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind
proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:
a) lucrări
de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare,
schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice
fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia
celor prevăzute la art. 11;
b) lucrări
de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare,
restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de
valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii
reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în
acelaşi imobil – teren şi/sau construcţii, la construcţii
amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite
protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare
arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin
documentaţii de urbanism aprobate;
c) lucrări
de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare
şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel,
drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările
tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de
utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii,
lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de
instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi
capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei
electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi
retehnologizare a celor existente;
d) împrejmuiri
şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, locuri de
joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare
a spaţiilor publice;
e) lucrări
de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice
şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea
exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi
petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă sau
subterane;
f) lucrări,
amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în
vederea organizării executării lucrărilor, în condiţiile
prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (13);
g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;
h) lucrări
de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine,
spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi
reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile
publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele
gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;
i) cimitire
– noi şi extinderi.
(2) În
vederea simplificării procedurii de autorizare a executării
lucrărilor de construcţii provizorii prevăzute la alin. (1) lit.
d), g) şi h), autorizaţia de construire se emite în baza
documentaţiilor tehnice – D.T. cu conţinut simplificat în raport cu
conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 4
(1)Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene,
de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor,
sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor
pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum
urmează:
a) de
preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru
lucrările care se execută: 1. pe terenuri care
depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale;
2. în
extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri
de specialitate;
b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută
în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute
la lit. a) pct. 1;
c) de
primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor
sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care
se execută:
1. pe
terenuri care depăşesc limita administrativ-teritorială a unui
sector şi cele din extravilan;
2. la
construcţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);
3. lucrări
de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare
municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă, de
transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice,
termoficare, precum şi lucrări de modernizări şi/sau
reabilitări pentru străzile care sunt în administrarea Primăriei
Municipiului Bucureşti;
d) de
primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se
execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor
prevăzute la lit. c), inclusiv branşamente şi racorduri aferente
reţelelor edilitare;
e) de
primarii oraşelor şi comunelor pentru lucrările care se
execută:
1. în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor
prevăzute la lit. a) pct. 1;
2. la
construcţiile reprezentând monumente istorice clasate sau aflate în
procedură de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ,
în condiţiile art. 10 lit. a) şi ale art. 45 alin. (4) şi cu
avizul arhitectului-şef al judeţului;
f) abrogată.
(2) Pentru
lucrările care se realizează pe amplasamente ce depăşesc
limitele judeţului, respectiv ale municipiului Bucureşti, în vederea
armonizării condiţiilor de autorizare pentru întreaga
investiţie, autoritatea administraţiei publice centrale competente, potrivit
legii, va emite un aviz coordonator în baza căruia preşedinţii
consiliilor judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului
Bucureşti vor emite autorizaţii de construire pentru lucrările
amplasate în unităţile administrativ-teritoriale din aria lor de
competenţă.
(2 ind. 1) Pentru lucrările de
instalare şi dezvoltare a reţelelor de comunicaţii electronice,
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va emite un aviz
coordonator, în baza căruia preşedinţii consiliilor
judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului
Bucureşti vor emite autorizaţii de construire pentru toate
lucrările din aria lor de competenţă.
(3) Autorizaţiile
de construire prevăzute la alin. (2) şi (21) produc efecte de la data
intrării în vigoare a ultimei autorizaţii de construire emise în
condiţiile prezentei legi.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
Art. 5
(1) Avizele
şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de
către investitor/beneficiar şi se obţin de la
autorităţile competente în domeniu înaintea depunerii
documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcţii la autorităţile administraţiei publice
competente pentru:
a) asigurarea
şi racordarea/branşarea la infrastructura edilitară, în
condiţiile impuse de caracteristicile şi amplasamentul reţelelor
de distribuţie/transport energetic din zona de amplasament;
b) racordarea
la reţeaua căilor de comunicaţii;
c) securitatea la incendiu, protecţia civilă şi
protecţia sănătăţii populaţiei;
d) cerinţele specifice unor zone cu restricţii stabilite prin
reglementări speciale.
(2) Actele
de autoritate emise de autorităţile competente pentru protecţia
mediului prevăzute la art. 2 alin. (21) lit. b) şi d) se
solicită şi se obţin de investitor/solicitant în condiţiile
legii.
(3) Avizele
şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu
punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia
mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obţinute
potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), se anexează şi devin
parte integrantă din autorizaţia de construire.
Art. 6
(1)Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la
art. 4:
a) fac
cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic
şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data
solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi
ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a
teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
b) stabilesc
cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în
funcţie de specificul amplasamentului; c) stabilesc lista
cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
d) încunoştinţează
investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul
obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului
administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.
(11) Punctul
de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului
reprezintă documentul scris emis de aceasta după etapa de evaluare
iniţială, respectiv după etapa de încadrare a investiţiei
în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, iar actul administrativ
al autorităţii competente pentru protecţia mediului este,
după caz, acordul de mediu sau avizul Natura 2000.
(2) Certificatul
de urbanism se emite de autorităţile prevăzute la art. 4,
abilitate să autorizeze lucrările de construcţii, şi se
eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data
înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul
emiterii acestuia.
(3) Certificatul
de urbanism se semnează de către preşedintele consiliului
judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de
arhitectul-şef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul
amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al
autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea
emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite
conform legii.
(4) În
vederea eliberării certificatului de urbanism, solicitantul – orice
persoană fizică sau juridică interesată – se va adresa
autorităţilor prevăzute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât
elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită
certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi
număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune
altfel, cât şi elementele care definesc scopul solicitării.
(5) Certificatul
de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de
construcţii.
(6) Certificatul de urbanism se emite şi în următoarele
situaţii:
a) în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
b) în vederea adjudecării prin licitaţie a proiectării
lucrărilor publice în faza de „Studiu de fezabilitate“, potrivit legii;
c) pentru
cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind
circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca
obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul
realizării de lucrări de construcţii, precum şi
constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil.
Operaţiunile juridice menţionate, efectuate în lipsa certificatului
de urbanism, sunt lovite de nulitate.
Art. 6 ind. 1
(1) Măsurile
specifice pentru protecţia mediului stabilite prin actul administrativ al
autorităţii competente pentru protecţia mediului vor fi avute în
vedere la elaborarea documentaţiei tehnice – D.T. şi nu pot fi
modificate prin procedura de autorizare ori prin autorizaţia de
construire.
(2) În
situaţia în care o investiţie urmează să se realizeze
etapizat sau să se amplaseze pe terenuri aflate în raza teritorială a
mai multor unităţi administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea
efectelor asupra mediului se realizează pentru întreaga investiţie.
Art. 7
(1) Autorizaţia
de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a
celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30
de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, care cuprinde, în copie, următoarele
documente:
a) certificatul
de urbanism;
b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren
şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral
actualizat la zi şi extrasul de carte
funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune
altfel; c) documentaţia tehnică – D.T.;
d) avizele
şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere
al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi,
după caz, actul administrativ al acesteia;
e) abrogată;
f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism
şi a autorizaţiei de construire.
(11) Prin
excepţie de la prevederile alin. (1), pentru construcţiile
reprezentând anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole
termenul de emitere a autorizaţiei de construire este de 15 zile de la
data înregistrării cererii.
(12) Documentaţia
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se
depune şi se înregistrează la autoritatea administraţiei publice
competente numai dacă solicitantul prezintă toate documentele
prevăzute la alin. (1).
(13) Cu
respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte
publice şi private asupra mediului, în situaţia în care apar
modificări pentru care este necesară emiterea unei autorizaţii
de construire distinctă pentru organizarea executării
lucrărilor, aceasta se emite numai dacă autoritatea competentă
pentru protecţia mediului constată că modificările aduse se
înscriu în limitele actului administrativ emis anterior. În caz contrar,
autoritatea competentă pentru protecţia mediului reface evaluarea
efectelor lucrărilor de bază şi a celor aferente
organizării executării lucrărilor şi emite un nou act
administrativ.
(2) Documentaţia
tehnică – D.T. se elaborează în conformitate cu conţinutul-cadru
prevăzut în anexa nr. 1, în concordantă cu cerinţele
certificatului de urbanism, cu conţinutul actului administrativ al
autorităţii competente pentru protecţia mediului, al avizelor
şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism şi se
întocmeşte, se semnează şi se verifică, potrivit legii.
(21) Documentaţiile
tehnice – D.T. aferente investiţiilor pentru care autoritatea
competentă pentru protecţia mediului a evaluat efectele asupra
mediului şi a emis actul administrativ se verifică în mod obligatoriu
pentru cerinţa esenţială de calitate în construcţii «c)
igienă, sănătate şi mediu», potrivit legii.
(22) În
situaţia în care, după emiterea actului administrativ al
autorităţii competente pentru protecţia mediului şi
înaintea depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, investiţia suferă
modificări care nu au făcut obiectul evaluării privind efectele
asupra mediului, acestea vor fi menţionate de către verificatorul
tehnic atestat pentru cerinţa esenţială «c) igienă,
sănătate şi mediu» în raportul de verificare a
documentaţiei tehnice aferente investiţiei, iar
solicitantul/investitorul are obligaţia să notifice autoritatea
publică pentru protecţia mediului emitentă, cu privire la aceste
modificări, potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea
impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
(23) Documentaţiile
tehnice – D.T. pentru reabilitarea termică a clădirilor se
verifică în mod obligatoriu pentru cerinţa esenţială de
calitate în construcţii «f) economie de energie şi izolare
termică», potrivit legii.
(3) În
situaţia depunerii unei documentaţii tehnice incomplete, acest lucru
se notifică în scris solicitantului, în termen de 5 zile de la data
înregistrării, cu menţionarea elementelor necesare în vederea
completării acesteia.
(31) Persoanele
fizice cu atribuţii în verificarea documentaţiilor şi
elaborarea/emiterea autorizaţiilor de construire răspund material,
contravenţional, civil şi penal, după caz, pentru nerespectarea
termenelor prevăzute la alin. (1) şi (3).
(4) Executarea
lucrărilor de construcţii se poate face numai pe baza proiectului
tehnic şi a detaliilor de execuţie.
(5) Autoritatea
emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă
de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care
solicitantul este obligat să înceapă lucrările. În această
situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata
de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în
conformitate cu proiectul tehnic.
(6) Neînceperea
lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea
valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea
unei noi autorizaţii de construire. În situaţia în care
caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia
iniţială, se va putea emite o nouă autorizaţie de
construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.
(7) Prin
excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul justificat în care
lucrările de construcţii nu pot fi începute ori nu pot fi executate
integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita
autorităţii emitente prelungirea valabilităţii
autorizaţiei cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acesteia.
Prelungirea valabilităţii autorizaţiei se poate acorda o
singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.
(8) Investitorul
are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a
autorizaţiei de construire, precum şi inspectoratul teritorial în
construcţii asupra datei la care vor începe lucrările autorizate. În
caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor
fără înştiinţare s-a făcut în termenul de valabilitate
a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind
ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.
(9) Autorizaţia
de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile
cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu
este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de
existenţa, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul
instanţelor judecătoreşti privind imobilul – teren şi/sau
construcţii –, responsabilitatea aparţinând solicitantului.
(10) Lucrările
de consolidare la clădirile încadrate prin raport de expertiză
tehnică ori prin notă tehnică justificativă în clasa I de
risc seismic şi care prezintă pericol public se autorizează în
regim de urgenţă, în condiţiile prevăzute la alin. (16).
(11) În
condiţiile prezentei legi nu se emit autorizaţii provizorii.
(12) Autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe
baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul-
cadru prevăzut în anexa nr. 1, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (16).
(13) Autorizaţia
de construire se semnează de preşedintele consiliului judeţean
sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de
persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului
din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice
emitente, responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor,
potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
(14) Valabilitatea
autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului,
înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării
prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a
modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.
(15) În
situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai
în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin
modificări de temă privind lucrările de construcţii
autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are
obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit
prevederilor prezentei legi.
(151) Pentru
obţinerea unei noi autorizaţii de construire, potrivit prevederilor
alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentaţie tehnică –
D.T., elaborată în condiţiile modificărilor de temă
survenite, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale competente
să decidă, după caz:
a) emiterea
noii autorizaţii de construire, dacă lucrările
corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele
actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia
mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru
autorizaţia de construire iniţială;
b) reluarea
procedurii de autorizare în condiţiile prezentei legi, dacă
lucrările corespunzătoare modificărilor de temă
depăşesc limitele actului administrativ al autorităţii
competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi
acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire
iniţială.
(152) Verificarea
încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de
temă în limitele avizelor şi acordurilor obţinute pentru
autorizaţia de construire iniţială se realizează de
către structurile de specialitate ale autorităţii
administraţiei publice competente, precum şi de verificatorii de
proiecte atestaţi în condiţiile legii, pentru fiecare
cerinţă esenţială de calitate în construcţii, cu
participarea reprezentanţilor instituţiilor avizatoare.
(153) Verificarea
încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de
temă în limitele actului administrativ al autorităţii competente
pentru protecţia mediului se realizează de către aceasta
potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor
proiecte publice şi private asupra mediului.
(16) Cu
respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte
publice şi private asupra mediului, în cazul construcţiilor care
prezintă pericol public, autorizaţia de construire pentru executarea
lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă, care
constau, în principal, în sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale
avariate, demolări parţiale şi consolidări la structura de
rezistenţă, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice,
calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, se emite
imediat de către autoritatea administraţiei publice competente
potrivit prezentei legi, urmând ca documentaţiile tehnico- economice
corespunzătoare fiecărei faze de proiectare – expertiză
tehnică, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare,
documentaţie tehnică D.T., proiect tehnic – P.T., detalii de
execuţie D.E. – să fie elaborate şi aprobate pe parcursul sau la
încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi
acordurilor, precum şi, după caz, a actului administrativ al autorităţii
competente pentru protecţia mediului.
(161) Prevederile
alin. (16) se aplică în mod corespunzător şi construcţiilor
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care prezintă pericol public.
(17) Primăriile
pot dezafecta construcţiile, proprietate a unităţii
administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare şi
care pun în pericol siguranţa publică, cu excepţia
construcţiilor monument istoric, pe bază de autorizaţie de
desfiinţare emisă în condiţiile alin. (16), cu obligaţia de
a se întocmi documentaţii specifice în conformitate cu prevederile
cuprinse în anexa nr. 1.
(18) Taxa
pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculează potrivit
legii.
(19) Taxa pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei
de construire se calculează la 30% din valoarea iniţială a taxei
de autorizare.
(20) Instituţiile/Operatorii
economici abilitate/abilitaţi prin lege să emită
avizele/acordurile prevăzute la art. 5 alin. (1) au următoarele
obligaţii:
a) să
stabilească conţinutul-cadru al documentaţiilor specifice
necesare pentru emiterea avizelor/acordurilor, precum şi lista altor
documente şi condiţii specifice necesare, pe care le pun la
dispoziţia publicului şi autorităţilor administraţiei
publice competente pe pagina proprie de internet şi prin afişare la sediu;
b) să
emită avizele/acordurile, în termen de maximum 15 zile de la data
înregistrării cererii/documentaţiei specifice complete, sub
sancţiunea aplicării prevederilor legale privind aprobarea
tacită, fără alte proceduri prealabile.
(201) Prevederile
alin. (20) lit. b) nu sunt aplicabile actelor de autoritate emise de către
autorităţile pentru protecţia mediului competente, respectiv
punctului de vedere şi actului administrativ al acestora, care se emit
potrivit legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte
publice şi private asupra mediului.
(21) Autorizaţia
de construire şi anexele acesteia au caracter public şi se pun la
dispoziţia publicului spre informare pe pagina proprie de internet a
autorităţii administraţiei publice emitente sau prin
afişare la sediul acesteia, după caz.
(22) În
aplicarea prevederilor alin. (21), autorităţile prevăzute la
art. 4 au obligaţia de a respecta restricţiile impuse de
legislaţia în vigoare în legătură cu secretul comercial şi
industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public
şi privat, precum şi fără a se aduce atingere
garantării şi protejării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la
dreptul la viaţă intimă, familială şi privată,
potrivit legii.
(23) Autorităţile
prevăzute la art. 4 fac publică emiterea autorizaţiei de
construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi pun la
dispoziţia publicului următoarele informaţii:
a) conţinutul
autorizaţiei de construire şi al anexelor aferente, care includ toate
condiţiile necesare a fi îndeplinite de solicitanţi, sau, după
caz, conţinutul actului de respingere a cererii pentru autorizarea
executării lucrărilor de construcţii;
b) principalele
motive şi considerente pe care se bazează emiterea autorizaţiei
de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ca urmare a
examinării comentariilor şi opiniilor exprimate de public, inclusiv
informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de consultare a
publicului;
c) descrierea,
după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi,
dacă este posibil, compensarea efectelor negative majore, conform actului
administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului.
(24) Autorizarea
de construire pentru construirea unui drum public nou sau modificarea
substanţială a unui drum public existent, cuprins în reţeaua
rutieră, nu se va emite în condiţiile în care proiectele de
infrastructură respective nu conţin rapoartele de audit de
siguranţă rutieră sau de evaluare de impact asupra
siguranţei rutiere, după caz, realizate în conformitate cu
prevederile Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei
circulaţiei pe infrastructura rutieră, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 8
(1) Demolarea,
dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a
construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor, a
instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de
construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi
exploatări de suprafaţă şi subterane, precum şi a
oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei de
desfiinţare obţinute în prealabil de la autorităţile
prevăzute la art. 4.
(2) Autorizaţia
de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi
autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor
urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu
excepţiile prevăzute la art. 11.
(3) Prin
exceptare de la prevederile art. 2 alin. (21), pentru emiterea
autorizaţiei de desfiinţare a lucrărilor/construcţiilor nu
este necesară emiterea punctului de vedere al autorităţii
competente pentru protecţia mediului ori a actului administrativ al
acesteia.
Art. 9
(1) Documentaţiile
tehnice – D.T. şi proiectele tehnice se elaborează de colective
tehnice de specialitate, se însuşesc şi se semnează de cadre
tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii,
urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor pentru
construcţii, astfel:
a) de
arhitect cu diplomă recunoscută de statul român, pentru proiectarea
părţii de arhitectură pentru obiective de investiţii
cuprinse la toate categoriile de importanţă a construcţiilor
supraterane şi a celor subterane;
b) de
ingineri constructori şi de instalaţii, cu diplomă
recunoscută de statul român, pentru părţile de inginerie în
domeniile specifice, pentru obiective de investiţii cuprinse la toate
categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi
subterane, precum şi la instalaţiile aferente acestora;
c) de
conductor arhitect, urbanist şi/sau de subinginer de construcţii, cu
diplomă recunoscută de statul român, pentru clădiri de
importanţă redusă şi aflate în afara zonelor protejate,
stabilite conform legii.
(2) Prevederile
alin. (1) se aplică şi pentru documentaţia de execuţie.
(3) Semnarea documentaţiilor de către persoanele
prevăzute la alin. (1) angajează răspunderea acestora în
condiţiile legii.
Art. 10
Pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit,
potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de
amenajare a teritoriului şi în documentaţiile de urbanism aprobate,
se va proceda după cum urmează:
a) în
zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor
istorice, definite potrivit legii, şi în ansamblurile de arhitectură
şi siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al
Ministerului Culturii şi Cultelor, pe baza documentaţiilor de
urbanism avizate şi aprobate conform legii;
b) în
cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente
istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor
obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a
construcţiilor, potrivit prevederilor legale;
c) abrogată;
d) în
zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de
transport de interes public, precum şi în zonele aferente construirii
căilor de comunicaţie, stabilite prin documentaţiile de
amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obţine şi
autorizaţia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului, conform prevederilor legale;
d1) în
perimetrele limitrofe construcţiilor reprezentând anexele
gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, delimitate prin
planuri urbanistice cu respectarea distanţelor prevăzute de normele
sanitare în vigoare, în care s-a instituit un regim de restricţie privind
amplasarea clădirilor de locuit şi a obiectivelor socioeconomice,
solicitantul va obţine avizul direcţiei pentru agricultură
şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
e) în
zonele unde s-a instituit alt tip de restricţie solicitantul va
obţine avizul organismelor competente.
Art. 11
(1) Se
pot executa fără autorizaţie de construire următoarele
lucrări care nu modifică structura de rezistenţă
şi/sau aspectul arhitectural al construcţiilor:
a) reparaţii
la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se
schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate;
b) reparaţii
şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară,
dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi
tâmplăriei, inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele
din care sunt realizate respectivele lucrări, cu excepţia
clădirilor declarate monumente istorice, în condiţiile legii;
c) reparaţii
şi înlocuiri de sobe de încălzit;
d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se
modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor;
f) reparaţii
la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile
exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele
proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi de
preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea
aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor
de utilităţi;
g) reparaţii
şi înlocuiri la pardoseli;
h) lucrări de reparaţii, înlocuiri ori reabilitări
fără modificarea calităţii şi formei arhitecturale a
elementelor de faţadă, dacă aceste
lucrări nu se execută la
construcţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), astfel: 1. finisaje
interioare şi exterioare – tencuieli, placaje, altele asemenea;
2. trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
3. lucrări
de reabilitare energetică a anvelopei şi/sau a acoperişului –
dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv
terasă/şarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel
mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de
clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecţie a monumentelor
şi/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;
i) lucrări
de întreţinere la căile de comunicaţie şi la
instalaţiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare
şi restaurare a componentelor artistice ale construcţiilor
prevăzute la
art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului
Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei
publice judeţene sau locale, după caz; k) lucrări de
foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de
importanţă normală sau redusă, situate în afara zonelor de
protecţie instituite pentru
zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcţii funerare subterane şi
supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului. m) lucrări
de compartimentare provizorie nestructurală.
(2) Se
pot executa fără autorizaţie de construire şi lucrări
pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate
difuzării şi comercializării presei, cărţilor şi
florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundaţii
şi platforme, precum şi fără racorduri şi/sau
branşamente la utilităţi urbane, cu excepţia energiei
electrice.
(3) Dacă
lucrările prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor
prevăzute la lit. e) şi j), se execută la construcţiile
menţionate la art. 3 lit. b), este obligatorie emiterea autorizaţiei
de construire.
Art. 12
(1) Autorizaţiile
de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor
legale, pot fi anulate de către instanţele de contencios
administrativ, potrivit legii. Anularea autorizaţiilor de construire sau
de desfiinţare poate fi cerută, în condiţiile legii, şi de
către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control
ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.
(2) O
dată cu introducerea acţiunii se pot solicita instanţei
judecătoreşti suspendarea autorizaţiei de construire sau
desfiinţare şi oprirea executării lucrărilor, până la
soluţionarea pe fond a cauzei.
CAPITOLUL II
Concesionarea terenurilor pentru construcţii
Art. 13
(1) Terenurile
aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vândute, concesionate
ori închiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în
condiţiile respectării prevederilor documentaţiilor de urbanism
şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea
realizării de către titular a construcţiei.
(2) Terenurile
aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de
construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu
respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
(3) Concesionarea
se face pe bază de oferte prezentate de către solicitanţi, cu
respectarea prevederilor legale, urmărindu-se valorificarea
superioară a potenţialului terenului.
Art. 14
Până la reglementarea prin lege a
situaţiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de
construcţii, aflate în administrarea consiliilor locale şi care pot
fi revendicate de foştii proprietari.
Art. 15
Prin excepţie de la prevederile art.
13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără
licitaţie publică, cu plata taxei de redevenţă stabilite
potrivit legii, ori pot fi date în folosinţă pe termen limitat,
după caz, în următoarele situaţii:
a) pentru
realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere, cu
caracter social, fără scop lucrativ, altele decât cele care se
realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora;
b) pentru
realizarea de locuinţe de către Agenţia Naţională
pentru Locuinţe, potrivit legii;
c) pentru
realizarea de locuinţe pentru tineri până la împlinirea vârstei de 35
de ani;
d) pentru
strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii;
e) pentru
extinderea construcţiilor pe terenuri alăturate, la cererea
proprietarului sau cu acordul acestuia;
f) pentru
lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice
definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii şi
Cultelor, pe baza documentaţiilor de urbanism avizate potrivit legii.
Art. 16
(1) Terenurile
prevăzute la art. 13, ce fac obiectul licitaţiei, se aduc la
cunoştinţă publică de către primarii
unităţilor administrativ- teritoriale unde sunt situate, printr-o
publicaţie afişată la sediul acestora şi tipărită
în cel puţin două ziare de largă circulaţie, cu minimum 20
de zile înainte de data licitaţiei.
(2) Publicaţiile
privind licitaţia vor cuprinde data şi locul
desfăşurării acesteia, suprafaţa şi destinaţia
terenului, stabilite prin documentaţiile de urbanism, precum şi taxa
anuală minimală de redevenţă.
(3) Oferta
solicitanţilor va fi însoţită de un studiu de prefezabilitate
sau de fezabilitate, după caz, cuprinzând în mod obligatoriu elementele
tehnice necesare pentru caracterizarea funcţionalităţii şi
a capacităţii construcţiei, a gradului de ocupare a terenului,
precum şi a celorlalte elemente cuprinse în certificatul de urbanism. Nu
vor fi acceptate decât oferte care corespund prevederilor documentaţiilor
de urbanism, aprobate potrivit legii.
(4) Licitaţia
se efectuează, în condiţiile legii, de comisiile instituite în acest
scop, prin hotărâre a consiliilor locale şi/sau judeţene,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în conformitate
cu competenţele de autorizare stabilite la art. 4. Comisiile
funcţionează la sediul consiliilor locale în a căror rază
administrativ-teritorială sunt situate terenurile.
Art. 17
Limita minimă a preţului
concesiunii se stabileşte, după caz, prin hotărârea consiliului
judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a
consiliului local, astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a
preţului de vânzare al terenului, în condiţii de
piaţă, la care se adaugă costul lucrărilor de
infrastructură aferente.
Art. 18
Terenurile prevăzute la art. 13, ce
se concesionează pentru realizarea de locuinţe şi spaţii
construite asociate acestora, în funcţie de prevederile regulamentelor
locale de urbanism, aprobate potrivit legii, vor avea următoarele
suprafeţe:
a) în
localităţile urbane:
1. până
la 450 m2 pentru un apartament într-o clădire cu parter sau parter şi
etaj;
2. până
la 300 m2 pentru un apartament într-o clădire cu parter şi etaj, cu
două apartamente;
3. până
la 250 m2 pentru un apartament, în cazul clădirilor cu parter şi mai
multe etaje, având cel mult 6 apartamente;
4. pentru
clădirile cu mai mult de 6 apartamente, suprafaţa de teren va fi
stabilită potrivit documentaţiilor de urbanism; b) în
localităţile rurale, până la 1.000 m2 pentru o
locuinţă.
Art. 19
Pentru realizarea unei case de
vacanţă se poate concesiona un teren în suprafaţă de
până la 250 m2.
Art. 20
Împotriva licitaţiei, până la
momentul adjudecării, se va putea face contestaţie, de către
orice persoană interesată, la judecătoria în a cărei
rază teritorială are loc licitaţia. Contestaţia
suspendă desfăşurarea licitaţiei până la
soluţionarea sa definitivă.
Art. 21
Pe baza procesului-verbal de adjudecare a
licitaţiei sau a hotărârii consiliului local, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, pentru situaţiile prevăzute
la art. 15, se va încheia actul de concesiune, care se va înregistra de
către concesionar în evidenţele de publicitate imobiliară, în
termen de 10 zile de la data adjudecării sau emiterii hotărârii.
Art. 22
(1) Concesionarea
terenurilor prevăzute la art. 13–19 se face în conformitate cu prevederile
legii, durata acesteia fiind stabilită de către consiliile locale,
consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, în funcţie de prevederile documentaţiilor de urbanism
şi de natura construcţiei.
(2) Anterior
concesionării terenurile vor fi înscrise în cartea funciară.
Art. 23
(1) Intravilanul
localităţilor se stabileşte prin planurile generale de urbanism
– PUG –, aprobate potrivit legii.
(2) Ulterior aprobării Planului General de Urbanism – PUG – pot fi
introduse în intravilanul localităţilor şi unele terenuri din
extravilan, numai în condiţii
temeinic fundamentate pe bază de planuri urbanistice zonale – PUZ –,
aprobate potrivit legii. (3) Terenurile destinate construirii se scot
din circuitul agricol, temporar sau definitiv, potrivit legii.
(3) Terenurile
destinate construirii, evidenţiate în intravilan, se scot din circuitul
agricol, definitiv, prin autorizaţia de construire. În cazul în care
proprietarul terenului doreşte să scoată din circuitul agricol
doar o parte din terenul deţinut, pentru îndeplinirea acestei proceduri,
autorizaţia de construire va fi însoţită de documentaţia
tehnică cadastrală.
CAPITOLUL III
Răspunderi şi sancţiuni
Art. 24
(1) Constituie
infracţiuni următoarele fapte:
a) executarea, fără autorizaţie de construire sau de
desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor
prevăzute
la art. 3 lit. b);
b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea
opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;
c) întocmirea
ori semnarea proiectelor tehnice, precum şi a proiectelor pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii pentru alte
specialităţi decât cele certificate prin diplomă
universitară, în condiţiile prevăzute la art. 9.
d) refuzul
emiterii certificatului de urbanism.
(2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000
lei.
Art. 25
În cazul săvârşirii faptelor
prevăzute la art. 24, organele de control prevăzute de prezenta lege,
care au constatat fapta, sunt obligate să sesizeze organele de
urmărire penală.
Art. 26
(1) Constituie
contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost
săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să
fie considerate infracţiuni:
a) executarea
sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără
autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia
celor menţionate la lit. b), de către investitor şi executant;
b) executarea
sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi
a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu
excepţia celor prevăzute la lit. b), precum şi continuarea
executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi
autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7
alin. (15), de către investitor şi executant;
c) aprobarea
furnizării de utilităţi urbane, ca urmare a executării de
lucrări de branşamente şi racorduri la reţele pentru
construcţii noi neautorizate;
d) menţinerea
după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau
după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri
faţă de cele prevăzute în autorizaţie a
construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter
provizoriu;
e) neaducerea
terenului la starea iniţială de către investitor, după
terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi
nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare,
după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate
temporar pe durata execuţiei, o dată cu încheierea lucrărilor de
bază;
f) împiedicarea
ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului
organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a
actelor solicitate;
g) neanunţarea
datei începerii lucrărilor de construcţii autorizate, în conformitate
cu prevederile art. 7 alin. (8);
h) neemiterea
certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2),
precum şi emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date
eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale
necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora
condiţionat de elaborarea prealabilă a unei documentaţii de
urbanism sau a oricăror documentaţii tehnice de definire a scopului
solicitării, cu depăşirea termenului legal, sau refuzul
nejustificat ori condiţionarea furnizării informaţiilor de
interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);
h1) neemiterea
autorizaţiilor de construire în termenul prevăzut la art. 7 alin.
(1); i) emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare:
– în lipsa unui drept real asupra
imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizaţia de
construire/desfiinţare;
– în lipsa sau cu nerespectarea
prevederilor documentaţiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;
– în baza unor documentaţii
incomplete sau elaborate în neconcordanţă cu prevederile
certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conţinutului-cadru al
proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
care nu conţin avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt
verificate potrivit legii;
– în lipsa expertizei tehnice privind
punerea în siguranţă a întregii construcţii, în cazul
lucrărilor de consolidare; – în baza altor documente decât cele cerute
prin prezenta lege;
j) neorganizarea
şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi
executarea lucrărilor de construcţii de către compartimentele
abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi al
primăriilor, în unităţile lor administrativ- teritoriale,
potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi
neurmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de
Stat în Construcţii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3);
k) neîndeplinirea,
la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în
Construcţii la controlul anterior;
l) refuzul nejustificat sau obstrucţionarea sub orice formă a
accesului persoanelor fizice sau al reprezentanţilor persoanelor
juridice la documentele prevăzute la
art. 34 alin. (7); m) abrogată.
(2) Contravenţiile
prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau
juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează:
– de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele
prevăzute la lit. a);
– de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. f);
– de 10.000 lei, cele prevăzute la lit. c);
– de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d) şi e);
– de la 5.000 lei la 30.000 lei, cele
prevăzute la lit. h), h1) şi i)ş – de la 1.000 lei la 5.000 lei,
cele prevăzute la lit. j) şi k);
– de 2.000 lei, cele prevăzute la lit. l);
– de 1.000 lei, cele prevăzute la lit. g).
(3) Cuantumul
amenzilor se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului. (4) Sancţiunea
amenzii poate fi aplicată şi reprezentantului persoanei juridice.
(5) Sancţiunea
amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) se
aplică funcţionarilor publici responsabili de verificarea
documentaţiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism
şi a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare, precum
şi semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
(6) În
condiţiile prezentei legi nu se aplică sancţiunea avertisment.
Art. 27
(1) Preşedinţii
consiliilor judeţene, primarii şi organele de control din cadrul
autorităţilor administraţiei publice locale şi
judeţene au obligaţia să urmărească respectarea
disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în
construcţii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale
şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice
sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti
şi organelor de urmărire penală, după caz.
(2) Arhitectul-şef
al judeţului şi personalul împuternicit al compartimentului de
specialitate din subordinea acestuia urmăresc respectarea disciplinei în
domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii
pe teritoriul administrativ al judeţului, precum şi respectarea
disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului legată de procesul
de autorizare a construcţiilor.
(3) Contravenţiile
prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h)–l),
se constată şi se sancţionează de către
compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor
administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele
săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorială sau,
după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului
Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de
construire/desfiinţare.
(4) Contravenţiile
prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) şi j) se constată
şi se sancţionează de către organele de control
ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.
(5) Procesele-verbale
de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale
administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea
aplicării sancţiunii, şefului compartimentului care
coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism
sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului
unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului
Bucureşti în a cărui rază s-a săvârşit contravenţia.
(6) Abrogat.
Art. 28
(1) O
dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevăzute la
art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării
lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de
încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a
lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea
prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare
a contravenţiei.
(2) Decizia
menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate
fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor
acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice
competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente,
avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de
instanţă. Pentru lucrări ce se execută la clădirile
prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii
şi Cultelor.
(3) Măsura
desfiinţării construcţiilor se aplică şi în
situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate
stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul
nu a obţinut autorizaţia necesară.
Art. 29
(1) Controlul
statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea
executării lucrărilor de construcţii se exercită de
Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe întregul teritoriu al ţării,
şi de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun măsurile
şi sancţiunile prevăzute de prezenta lege.
(2) Inspectoratul
de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale pot dispune
oprirea executării lucrărilor de construire sau de desfiinţare,
după caz, atunci când constată că acestea se realizează cu
încălcarea dispoziţiilor legale, a cerinţelor privind asigurarea
calităţii în construcţii, fără proiect tehnic ori pe
baza unor autorizaţii nelegal emise.
(3) Inspectoratul
de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale
încunoştinţează autoritatea administraţiei publice pe
teritoriul căreia s-a efectuat controlul asupra constatărilor şi
măsurilor dispuse. În această situaţie organele de control ale
consiliilor judeţene sau locale, după caz, au obligaţia să
urmărească modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul
de Stat în Construcţii.
Art. 30
(1) Cheltuielile
pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi
autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă
de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1%
din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute
la art. 3 lit. b) şi a lăcaşurilor de cult.
(2) Virarea
sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul
inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al
municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu transmiterea
înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum
se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute
la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a
se depăşi suma datorată. Disponibilităţile la finele
anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi
au aceeaşi destinaţie.
(3) Cota
stabilită la alin. (1) se aplică şi diferenţelor rezultate
din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată
cu recepţia la terminarea lucrărilor.
Art. 30 ind. 1
Abrogat
Art. 31
Dreptul de a constata contravenţiile
şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de
2 ani de la data săvârşirii faptei.
Art. 32
(1) În
cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit
executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin
procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art.
28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele
judecătoreşti pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea
lucrărilor în prevederile autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
(2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele
limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În
cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile
dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor
duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de
poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către
persoanele vinovate.
(4) În
situaţiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere
instanţei să dispună, prin hotărârea de condamnare,
măsurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente,
potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate
şi, după caz, instanţei să dispună oprirea
temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului
penal.
(5) Persoanele
care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe
şi pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1)
lit. b) vor restitui subvenţiile primite, cu plata dobânzilor legale
pentru perioada în care le-au folosit.
Art. 33
(1) Prin
excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate
fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând
domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile,
lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe
terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe
cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza
unităţii administrativ-teritoriale unde se află
construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de
desfiinţare, fără sesizarea instanţelor
judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura
prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de
autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii
administrativ-teritoriale unde se află construcţia sau la solicitarea
proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând
domeniului public sau privat al statului.
(3) În
cazul neîndeplinirii de către autoritatea administraţiei publice
competente a procedurii de desfiinţare, în termen de 15 zile
calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2),
proprietarul sau administratorul legal al terenului aparţinând domeniului
public ori privat al statului va putea trece de îndată la
desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie
de construire.
(4) Prin
excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate
fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului
public sau privat al judeţelor, oraşelor ori comunelor vor putea fi
desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei
publice competente, fără sesizarea instanţelor
judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.
(5) Pentru
realizarea prevederilor alin. (1) autorităţile publice competente pot
contracta efectuarea acestor servicii cu societăţi comerciale
specializate în astfel de lucrări, în condiţiile legii.
Art. 34
(1) Studiile
de teren şi documentaţiile elaborate pentru realizarea
investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de
gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism – studii şi proiecte de sistematizare elaborate
înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor
instituţii ale statului – sunt şi rămân proprietate publică
a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) În
înţelesul prezentei legi, prin studiile şi documentaţiile
menţionate la alin. (1) se înţelege exemplarul-martor compus din
piesele scrise: tema de proiectare, memorii generale şi pe
specialităţi, breviare de calcul, avizele şi acordurile
obţinute, precum şi piesele desenate.
(3) Arhivele
cuprinzând studiile şi documentaţiile menţionate la alin. (1),
intrate, la constituire, în patrimoniul societăţilor comerciale
înfiinţate pe structura fostelor unităţi de proiectare
judeţene şi din municipiul Bucureşti, se gestionează,
potrivit legii, de către consiliile judeţene sau de către
primăriile municipiilor, respectiv de Primăria Municipiului
Bucureşti.
(4) Inventarierea
arhivelor se face de către comisii constituite în acest scop prin
hotărâri ale consiliilor judeţene, municipale, respectiv ale
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(5) Refuzul
inventarierii şi/sau al predării studiilor şi
documentaţiilor se sancţionează potrivit prevederilor Legii
Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările ulterioare.
(6) În
situaţia refuzului predării arhivelor, consiliile judeţene,
municipale şi/sau Primăria Municipiului Bucureşti, după
caz, se vor adresa în termen de 90 de zile instanţelor
judecătoreşti, care vor soluţiona cererile în procedură de
urgenţă, potrivit legii. Acţiunea în instanţă este
scutită de taxa de timbru.
(7) Accesul
persoanelor fizice sau al reprezentanţilor persoanelor juridice la
arhivele cuprinzând documentaţiile prevăzute la alin. (1), precum
şi la documentaţiile de urbanism elaborate ulterior acestora şi
gestionate de administraţiile publice locale, în vederea întocmirii
documentaţiilor tehnice, este neîngrădit şi se stabileşte
prin hotărâre a consiliului judeţean, municipal, respectiv a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Art. 35
(1) În
condiţiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie
contravenţie se face cu indicarea locului, datei şi orei
constatării, în conformitate cu dispoziţiile art. 31.
(2) Împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancţiunii
amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării
lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale
în condiţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2). De
asemenea, plângerea nu suspendă măsura desfiinţării în
condiţiile art. 33 alin. (1) a lucrărilor de construcţii
executate fără autorizaţie pe terenuri aparţinând
domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau
comunelor ori a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor
cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public
sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor al
căror termen prevăzut prin autorizaţie este expirat,
dispusă în condiţiile art. 28 alin. (1).
(3) În
măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare,
cu excepţia dispoziţiilor art.
28 şi 29.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 36
(1) Persoanele
fizice şi juridice, care beneficiază de teren în condiţiile
prezentei legi, sunt obligate să solicite emiterea autorizaţiei de
construire şi să înceapă construcţia în termen de cel mult
un an de la data obţinerii actului de concesionare a terenului.
(2) În
caz de încălcare a obligaţiei prevăzute la alin. (1)
concesionarea îşi pierde valabilitatea.
Art. 37
(1) Persoanele
fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii
în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral
lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie.
(2) Lucrările
de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au
realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă
s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Efectuarea
recepţiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate
tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia
realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepţia la
terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului
administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de
construire.
(3) La
terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizaţiei de construire are
obligaţia să regularizeze taxa pentru autorizaţia de construire,
potrivit legii.
(4) O
dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii
autorizaţiilor de construire vor regulariza şi celelalte cote
prevăzute de lege.
(5) Construcţiile
executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea
prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată
recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se
consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară.
În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile
prevăzute de lege.
Art. 38
(1) Sunt
de utilitate publică lucrările privind construcţiile care nu mai
pot fi finalizate conform prevederilor autorizaţiei de construire,
inclusiv terenurile aferente acestora.
(2) În
vederea realizării lucrărilor prevăzute la alin. (1),
autoritatea administraţiei publice locale pe teritoriul căreia se
află construcţiile va aplica prevederile Legii nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar imobilele pot fi
trecute din proprietatea publică în proprietatea privată şi
valorificate, în condiţiile legii.
Art. 39
Toate construcţiile proprietate
particulară, realizate în condiţiile prezentei legi, se declară,
în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la
unităţile subordonate acestora, după terminarea lor
completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării
termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
Art. 40
(1) În
cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente şi
suprafeţe locative cu altă destinaţie, proprietarii acestora
dobândesc şi o cotă-parte de proprietate asupra tuturor
părţilor de construcţie şi instalaţii, precum şi
asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în
comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situată
proprietatea lor.
(2) O
dată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în
situaţia celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente,
proprietarul dobândeşte şi o cotă-parte din dreptul de
concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau
al unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Cotele-părţi
prevăzute la alineatele precedente se determină proporţional cu
suprafaţa utilă a locuinţelor, a caselor de vacanţă
ori a suprafeţelor cu altă destinaţie din clădire,
după caz.
Art. 41
Dreptul de concesiune asupra terenului se
transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei
pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. În aceleaşi
condiţii se transmite şi autorizaţia de construire.
Art. 42
(1) Autorizaţia
de construire pentru lucrările de intervenţie în scopul
asigurării cerinţelor de rezistenţă, stabilitate şi
siguranţă în exploatare a construcţiilor asupra cărora au
intervenit factori distructivi de origine naturală sau umană se emite
pentru consolidarea întregii construcţii.
(2) Emiterea
autorizaţiei de construire/desfiinţare în vederea executării
lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru
punerea în siguranţă a construcţiilor existente, inclusiv a
instalaţiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de
destinaţie, precum şi a lucrărilor la lăcaşuri de cult
ori la monumente istorice clasate ori aflate în curs de clasare, indiferent de
proprietar, cu excepţia celor în care se desfăşoară
activităţi comerciale, este scutită de taxa de autorizare.
Art. 43
Prin excepţie de la prevederile art.
4, autorizarea executării lucrărilor de construcţii:
a) cu caracter militar se face de către ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
interesate,
în baza unor proceduri stabilite împreună
cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei;
b) aferente
infrastructurii de transport rutier de interes naţional se face de
către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin
direcţia de specialitate, cu respectarea prevederilor legii privind unele
măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de
interes naţional, judeţean şi local şi ale normelor
metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 43 ind. 1
(1) Publicul
are dreptul să participe efectiv şi din timp la procedura de autorizare
a executării lucrărilor de construcţii, să se documenteze
şi să transmită comentarii şi opinii
autorităţilor administraţiei publice locale competente, înaintea
luării unei decizii asupra cererii pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii aferente investiţiei pentru care
autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit
necesitatea evaluării efectelor acesteia asupra mediului.
(2) Informarea
şi consultarea publicului se realizează în conformitate cu
prevederile legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte
publice şi private asupra mediului.
Art. 43 ind. 2
(1) Orice
persoană interesată, care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa
instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii, pentru a
ataca autorizaţia de construire sau actul de respingere a cererii pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, după caz,
emise de autoritatea administraţiei publice locale competentă
pentru investiţiile prevăzute la art. 431alin. (1).
(2) Înainte
de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, în termen
de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a
autorizaţiei de construire sau a actului de respingere a cererii pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, după caz,
persoanele prevăzute la alin. (1) vor solicita autorităţii
administraţiei publice locale emitente revocarea actului, în tot sau în
parte, dacă acesta nu a produs efecte juridice.
(3) Procedura
administrativă prealabilă prevăzută la alin. (2) este
scutită de taxa de timbru şi trebuie să fie echitabilă,
rapidă şi corectă.
Art. 44
(1) În
condiţiile prezentei legi, în vederea realizării unui cadru
legislativ unitar privind autorizarea lucrărilor de construcţii,
toate reglementările tehnice – norme, normative, instrucţiuni –, cu
aplicabilitate în domeniul construcţiilor şi urbanismului, elaborate
de ministere şi de alte organe centrale, se transmit în mod obligatoriu
spre avizare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului.
(2) Ministerele
şi celelalte organe centrale care au elaborat reglementări tehnice,
potrivit prevederilor alin. (1), au obligaţia de a le transmite
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în
vederea avizării în termen de 30 de zile de la data publicării
prezentei legi, sub sancţiunea încetării aplicabilităţii
acestora.
Art. 45
(1) În
termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, consiliile judeţene,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile
locale municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti vor organiza, în cadrul aparatului propriu,
structuri de specialitate pentru îndeplinirea atribuţiilor aflate în responsabilitatea
arhitectului-şef, funcţionar public cu funcţie de conducere,
şeful compartimentului/structurii de specialitate, cu atribuţii în
domeniul urbanismului, amenajării teritoriului şi autorizării
executării lucrărilor de construcţii, şi pentru:
a) avizarea
documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism, precum
şi eliberarea certificatelor de urbanism; b) abrogată;
c) întocmirea şi eliberarea autorizaţiei de
construire/desfiinţare;
d) organizarea şi exercitarea controlului propriu privind
disciplina în construcţii.
(11) Autorităţile
administraţiei publice competente pot organiza în cadrul structurilor de
specialitate prestarea serviciilor privind obţinerea, contra cost în
condiţiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor şi acordurilor
necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii.
(2) Consiliul
local al comunei poate organiza structuri de specialitate la nivelul aparatului
propriu, în condiţiile prevăzute la alin. (1), în baza unei
hotărâri adoptate în acest sens.
(3) Structurile
de specialitate constituite în cadrul consiliilor judeţene acordă
asistenţă tehnică de specialitate, analizează şi
avizează cererile depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism
şi documentaţiile pentru emiterea autorizaţiilor de construire
din competenţa de emitere a primarilor comunelor şi oraşelor
care nu au constituite încă structuri de specialitate, în condiţiile
prevederilor alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 4 alin. (1) lit.
e), la cererea acestora.
(31) Prin
excepţie de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. e), preşedinţii
consiliilor judeţene pot emite autorizaţii de construire pentru
lucrări din aria de competenţă a primarilor comunelor şi
oraşelor care încă nu au constituite structurile de specialitate
potrivit prevederilor alin. (1), pe termen limitat, la solicitarea acestora.
(4) În
cazul în care, din cauza lipsei de specialişti, nu se pot constitui
structurile de specialitate prevăzute la alin. (1) la nivelul
oraşelor sau al municipiilor se vor aplica în mod corespunzător prevederile
alin. (3).
(5) Funcţia
de arhitect-şef, prevăzută la alin. (1), se înscrie în
nomenclatorul funcţiilor de conducere din cadrul aparatului propriu al
consiliilor judeţene şi locale şi se echivalează după
cum urmează:
a) şef
de departament sau director general, pentru arhitectul-şef al municipiului
Bucureşti, respectiv pentru arhitectul-şef al judeţului,
arhitecţii-şefi ai municipiilor, precum şi ai sectoarelor
municipiului Bucureşti;
b) şef
serviciu, pentru arhitecţii-şefi ai oraşelor;
c) şef
birou, pentru persoanele cu responsabilitate în domeniul amenajării
teritoriului, urbanismului şi al autorizării executării
lucrărilor de construcţii din cadrul primăriilor de comună,
şefi ai structurilor de specialitate organizate la nivelul acestora, în condiţiile
prevăzute la alin. (2).
(6) Pentru
constituirea băncii de date, toţi posesorii de reţele
tehnico-edilitare, supra- şi subterane, sunt obligaţi să
transmită autorităţilor administraţiei publice
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti planurile cadastrale
cuprinzând traseele reţelelor existente pe teritoriul judeţului
şi al localităţilor, respectiv al municipiului Bucureşti.
Aceste planuri vor fi puse de autorităţile administraţiei
publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti la dispoziţia
tuturor primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor,
respectiv primăriilor sectoarelor municipiului Bucureşti în a
căror rază administrativ-teritorială sunt situate reţelele
tehnico-edilitare.
Art. 46
Abrogat
Art. 47
Anexa nr. 1 privind conţinutul-cadru
al proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construcţii şi
anexa nr. 2 privind definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în
cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 47 ind. 1
Orice alte dispoziţii contrare prezentei
legi se abrogă.
Art. 48
Pe data intrării în vigoare a
prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de
locuinţe şi vânzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973,
Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru
stabilirea măsurilor de executare a dispoziţiilor Legii nr. 4/1973
privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de
locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea
de case de odihnă proprietate personală, publicată în Buletinul
Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea
eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi
desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la
înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau
fără construcţii, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29
martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării
construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea statului a
terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor
lucrări sau unor acţiuni de interes de stat, publicat în Buletinul
Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărârea Consiliului de
Miniştri nr. 2.490/1969 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele privind amplasarea şi autorizarea
construirii, reparării şi desfiinţării construcţiilor
şi a altor lucrări, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din
31 decembrie 1969, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei
legi se abrogă.
ANEXA Nr. 1
CONŢINUTUL-CADRU
al documentaţiei tehnice D.T. pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Documentaţia tehnică – D.T.
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se
elaborează de proiectanţi autorizaţi, persoane fizice sau
juridice, în condiţiile prevederilor art. 9 din prezenta lege şi,
după vizarea spre neschimbare, se dezvoltă în proiectul tehnic
întocmit conform prevederilor legale în vigoare, în concordanţă cu
cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul avizelor, acordurilor,
punctului de vedere al autorităţii pentru protecţia mediului
competente, precum şi, după caz, al actului administrativ al
acesteia, cerute prin certificatul de urbanism.
Documentaţia tehnică – D.T.
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se
întocmeşte pentru: – autorizarea executării lucrărilor de
construire – D.T.A.C.;
– autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare – D.T.A.D.;
– autorizarea executării organizării lucrărilor – D.T.O.E.
Conţinutul-cadru al
documentaţiei tehnice – D.T. pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii cuprinde opisul pieselor scrise şi
desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare.
A.Proiectul pentru
autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C. I.Piese scrise
1.Lista şi
semnăturile proiectanţilor
Se completează cu numele în clar şi
calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din proiect pentru care
răspund.
2.Memoriu
2.1. Date
generale:
Descrierea lucrărilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea
lucrărilor de construcţii, făcându-se referiri la: –
amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor;
– clima şi fenomenele naturale specifice;
– geologia şi seismicitatea;
– categoria de importanţă a obiectivului.
2.2. Memorii
pe specialităţi Descrierea lucrărilor de:
– arhitectură;
– structură;
– instalaţii;
– dotări şi instalaţii tehnologice, după caz;
– amenajări exterioare şi sistematizare verticală.
2.3. Date
şi indici care caracterizează investiţia proiectată,
cuprinşi în anexa la cererea pentru autorizare: – suprafeţele – construită
desfăşurată, construită la sol şi utilă;
– înălţimile clădirilor şi numărul de niveluri;
– volumul construcţiilor;
– procentul de ocupare a terenului –
P.O.T.; – coeficientul de utilizare a terenului – C.U.T.
2.4. Devizul
general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în
vigoare
2.5. Anexe
la memoriu
2.5.1. Studiul
geotehnic
2.5.2. Referatele
de verificare a documentaţiei tehnice – D.T., în conformitate cu
legislaţia în vigoare privind calitatea în construcţii, inclusiv în
situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (21) şi (23) întocmite de
verificatori tehnici atestaţi de Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice
şi Locuinţelor, aleşi de investitor. 2.5.3. abrogat.
2.5.4. abrogat.
2.5.5. Avizele
şi acordurile privind asigurarea, branşarea şi racordarea la
infrastructura edilitară, după caz, precum şi avizele,
acordurile şi actele administrative specifice ale organismelor
administraţiei publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate ale
acestora, după caz – Ministerului Mediului şi Dezvoltării
Durabile, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului
Sănătăţii Publice, precum şi ale Ministerului Culturii
şi Cultelor, Ministerului Apărării, Ministerului
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerului
Transporturilor, Serviciului Român de Informaţii ori ale altor organisme
interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform
reglementărilor legale în vigoare şi ca urmare a condiţiilor
speciale de amplasament şi/sau a funcţionalităţii
investiţiei, după caz, obţinute în prealabil de solicitant.
2.5.6. Acordul
vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă
autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent
construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi
numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea
acestora –, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea
schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în
cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât
cea a clădirilor învecinate.
II.Piese desenate 1.Planuri generale
1.1. Plan
de încadrare în teritoriu
– plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările
1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, după caz, emis de oficiul de
cadastru şi publicitate imobiliară
teritorial
1.2. Plan
de situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei
– plan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecţie
Stereografic 1970, la scările 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200
sau 1:100, după caz, vizat de oficiul
de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor
reprezenta:
• imobilul, identificat prin numărul
cadastral, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin
totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafaţa, lungimea
laturilor, unghiuri, inclusiv poziţia şi înălţimea la
coamă a calcanelor limitrofe, precum şi poziţia reperelor fixe
şi mobile de trasare;
• amplasarea tuturor construcţiilor
care se vor menţine, se vor desfiinţa sau se vor construi;
• cotele construcţiilor proiectate
şi menţinute, pe cele trei dimensiuni (cotele ±0,00; cote de nivel;
distanţe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor
şi altele asemenea);
• denumirea şi destinaţiile
fiecărui corp de construcţie;
• sistematizarea pe verticală a terenului şi modul de scurgere a
apelor pluviale;
• accesele pietonale şi carosabile din incintă şi clădiri,
plantaţiile prevăzute;
• planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac
obiectul legilor de restituire a proprietăţii.
1.3. Planul
privind construcţiile subterane
Va cuprinde amplasarea acestora, în special a reţelelor de
utilităţi urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote
de
nivel privind poziţionarea
căminelor – radier şi capac –, şi va fi redactat la scara 1:500.
În cazul lipsei unor reţele publice
de echipare tehnico-edilitară se vor indica instalaţiile proprii
prevăzute prin proiect, în special cele pentru alimentare cu apă
şi canalizare.
2.Planşe pe
specialităţi 2.1. Arhitectură
Piesele desenate de arhitectură vor
cuprinde planşele principale privind arhitectura fiecărui obiect,
redactate la scara 1:50 sau 1:100, după cum urmează:
– planurile cotate ale tuturor nivelurilor
subterane şi supraterane, cu indicarea funcţiunilor, dimensiunilor
şi a suprafeţelor;
– planurile acoperişurilor –
terasă sau şarpantă –, cu indicarea pantelor de scurgere a
apelor meteorice şi a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea
materialelor din care se execută învelitorile;
– secţiuni caracteristice – în
special pe linia de cea mai mare pantă, acolo unde este cazul –, care
să cuprindă cota ±0,00, cotele tuturor nivelurilor,
înălţimile determinante ale acoperişului – cotele la coamă şi
la cornişă –, fundaţiile clădirilor învecinate la care se
alătură construcţiile proiectate;
– toate faţadele, cu indicarea
materialelor şi finisajelor, inclusiv culorile, cotate şi cu
indicarea racordării la nivelul terenului amenajat;
– în situaţia integrării
construcţiilor într-un front existent, se va prezenta şi
desfăşurarea stradală prin care se va arăta modul de
integrare a acestora în ţesutul urban existent.
2.2. Structura
2.2.1. Planul
fundaţiilor
Se redactează la scara 1:50 şi
va releva:
– modul de respectare a condiţiilor din studiul geotehnic;
– măsurile de protejare a fundaţiilor clădirilor învecinate, la
care se alătură construcţiile proiectate.
2.2.2. Detalii
de fundaţii
2.2.3. Proiect de structură complet
Se prezintă pentru construcţii
cu mai multe subsoluri şi cel puţin 10 niveluri. 2.3. Instalaţii
2.3.1. Schemele
instalaţiilor
Se prezintă parametrii principali şi schemele funcţionale ale
instalaţiilor proiectate.
2.4. Dotări
şi instalaţii tehnologice
În situaţia în care investiţia urmează să funcţioneze
pe baza unor dotări şi instalaţii tehnologice, determinante
pentru configuraţia
planimetrică a construcţiilor,
se vor prezenta: 2.4.1. Desene de ansamblu
2.4.2. Scheme
ale fluxului tehnologic
Fiecare planşă prezentată
în cadrul secţiunii II „Piese desenate“ va avea în partea dreaptă jos
un cartuş, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului
elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei,
după caz, titlul proiectului şi al planşei, numărul
proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea şi
semnătura elaboratorilor şi ale şefului de proiect.
B.Proiectul pentru
autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare – P.A.D. I.Piese scrise
1.Lista şi
semnăturile proiectanţilor
Se completează cu numele în clar şi
calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din proiect pentru care
răspund.
2.Memoriu
2.1. Date
generale
Descrierea construcţiei care
urmează să fie desfiinţată:
– scurt istoric: anul edificării,
meşteri cunoscuţi, alte date caracteristice;
– descrierea structurii, a materialelor constituente,
a stilului arhitectonic;
– menţionarea şi descrierea
elementelor patrimoniale sau decorative care urmează a se preleva;
– fotografii color – format 9 × 12 cm –
ale tuturor faţadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta
desfăşurări rezultate din asamblarea mai multor fotografii;
– descrierea lucrărilor care fac
obiectul proiectului pentru autorizarea lucrărilor de desfiinţare. 2.2.
Abrogat.
II.Piese desenate
1.Plan de încadrare în teritoriu
– planşă pe suport topografic
vizat de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie,
întocmită la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000,
după caz.
2.Plan de
situaţie a imobilelor
– planşă pe suport topografic
vizat de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie,
întocmită la scările 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100,
după caz, prin care se precizează:
• parcela cadastrală pentru care a
fost emis certificatul de urbanism;
• amplasarea tuturor construcţiilor
care se vor menţine sau se vor desfiinţa;
• modul de amenajare a terenului după
desfiinţarea construcţiilor;
• sistematizarea pe verticală a
terenului şi modul de scurgere a apelor pluviale;
• plantaţiile existente şi care
se menţin după desfiinţare.
Pe planşă se vor indica în mod
distinct elementele existente, cele care se desfiinţează şi cele
propuse – plan de situaţie, construcţii noi sau umpluturi de
pământ, plantaţii etc., după caz.
3.Planul privind
construcţiile subterane
Va cuprinde amplasarea acestora, în special a
reţelelor de utilităţi urbane din zona amplasamentului: trasee,
dimensiuni, cote de
nivel privind poziţionarea
căminelor – radier şi capac –, şi va fi redactat la scara 1:500.
În cazul lipsei unor reţele publice
de echipare tehnicoedilitară se vor indica instalaţiile proprii, în
special cele pentru alimentare cu apă şi canalizare.
4.Releveul construcţiilor
care urmează să fie desfiinţate
Planşele se vor redacta la o scară
convenabilă – 1:100 sau 1:50 – care să permită evidenţierea
spaţiilor şi a funcţiunilor
existente, cu indicarea cotelor,
suprafeţelor şi a materialelor existente:
– planurile tuturor nivelurilor şi planul acoperişului;
– principalele secţiuni: transversală, longitudinală, alte secţiuni
caracteristice, după caz;
– toate faţadele.
În situaţia în care desfiinţarea necesită operaţiuni
tehnice complexe, se va prezenta şi proiectul de organizare a
lucrărilor.
Fiecare planşă prezentată
în cadrul secţiunii II „Piese desenate“ va avea în partea dreaptă jos
un cartuş care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului
elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei,
după caz, titlul proiectului şi al planşei, numărul
proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea
şi semnătura elaboratorilor şi ale şefului de proiect.
C.Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor – D.T.O.E.
Documentaţia tehnică de
organizare a execuţiei lucrărilor – D.T.O.E. este necesară în
toate cazurile în care se realizează o investiţie şi se
prezintă, de regulă, împreună cu documentaţia tehnică
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în
condiţiile legii.
Documentaţia tehnică de
organizare a execuţiei lucrărilor trebuie să cuprindă
descrierea tuturor lucrărilor provizorii pregătitoare şi
necesare în vederea asigurării tehnologiei de execuţie a
investiţiei, atât pe terenul aferent investiţiei, cât şi pe
spaţiile ocupate temporar în afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul
public, după cum urmează:
I.Piese scrise
1.Lista şi semnăturile
proiectanţilor
Se completează cu numele în clar
şi calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din proiect
pentru care răspund.
2.Memoriu
Acesta va cuprinde:
– descrierea lucrărilor provizorii:
organizarea incintei, modul de amplasare a construcţiilor,
amenajărilor şi depozitelor de materiale;
– asigurarea şi procurarea de
materiale şi echipamente;
– asigurarea racordării provizorii la reţeaua de utilităţi
urbane din zona amplasamentului; – precizări cu privire la accese şi
împrejmuiri;
– precizări privind protecţia muncii.
II.Piese desenate
Plan general
a) la
lucrările de mai mare amploare se redactează o planşă
realizată conform planului de situaţie privind amplasarea
obiectivelor investiţiei, cuprinzând amplasamentul investiţiei
şi toate amenajările şi construcţiile provizorii necesare
realizării acesteia;
b) la
lucrările de mai mică amploare elementele de organizare a
execuţiei lucrărilor vor putea fi prezentate şi în planul de
situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei al
proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcţii.
Fiecare planşă prezentată
în cadrul secţiunii II „Piese desenate“ va avea în partea dreaptă jos
un cartuş, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului
elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei,
după caz, titlul proiectului şi al planşei, numărul
proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea
şi semnătura elaboratorilor şi ale şefului de proiect.
ANEXA Nr. 2
DEFINIREA
unor termeni de specialitate
utilizaţi în cuprinsul legii
Anexa
„Art. III
Pe data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă: anexa la Legea nr. 50/1991, republicată,
art. 8 alin. 5 şi pct. 8 lit. j) din anexa nr. II la Legea protecţiei
mediului nr. 137/1995, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, precum şi referirile la
obligativitatea emiterii acordului de mediu pentru lucrările de
construcţii-montaj din cuprinsul legii, din actele de aplicare a acesteia,
precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei
legi.“;
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. III
din Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, ale art. II alin. (2)
şi ale art. III din Legea nr. 401/2003 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii şi ale art. II alin. (2) din Legea nr.
199/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu sunt
încorporate în textul republicat al Legii nr. 50/1991:
– art. III din Legea nr. 453/2001:
Art. III
La data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă litera c) a articolului 48 din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice.“;
– art. II alin. (2) din Legea nr.
199/2004:
„(2) În
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va modifica
Normele metodolgoice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul
ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr.
1.943/2001, cu modificările ulterioare.“
– art. II alin. (2) şi art. III din
Legea nr. 401/2003:
„(2) În
termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va modifica
normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse
prin prezenta lege, care vor include formularele, procedura de autorizare
şi conţinutul documentaţiilor necesare acestei proceduri. În
acelaşi termen se vor efectua operaţiunile de preluare,
predare-primire a studiilor de teren şi a documentaţiilor
prevăzute la art. I pct. 23 [alin. (1) al art. 291], prin proces-verbal
încheiat între părţi după inventarierea arhivelor
menţionate la art. I pct. 23 [art. 291 alin. (3)], fără a mai fi
nevoie de punerea în întârziere.
• Acord unic
Abrogat.
• Autorizaţia de
construire/desfiinţare
Actul de autoritate al administraţiei
publice locale – consilii judeţene şi consilii locale municipale,
orăşeneşti şi comunale –, pe baza căruia se pot
realiza lucrări de construcţii.
Procedura de emitere a autorizaţiei
de construire/desfiinţare este reglementată prin prezenta lege
şi prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului.
• Anexe gospodăreşti
Construcţiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să
adăpostească activităţi specifice, complementare
funcţiunii de
locuire, care, prin amplasarea în
vecinătatea locuinţei, alcătuiesc împreună cu aceasta o
unitate funcţională distinctă.
În categoria anexelor
gospodăreşti, de regulă în mediul rural, sunt cuprinse:
bucătării de vară, grajduri pentru animale mari, pătule,
magazii, depozite şi altele asemenea, În mod similar, sunt asimilabile
noţiunii de anexe gospodăreşti şi garajele, serele,
piscinele şi altele asemenea.
• Anexe gospodăreşti ale
exploataţiilor agricole
Construcţiile situate în zone izolate
în extravilan şi îndepărtate de localitatea de
reşedinţă a lucrătorilor agricoli, menite să
adăpostească maşini agricole, utilaje, mici ateliere, scule,
alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spaţii pentru
cazare temporară pe timpul campaniilor agricole.
• Avizare/aprobare
Avizare –
procedură de analiză şi de exprimare a punctului de vedere al
unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administraţiei publice
locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca
obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor
tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism sau prin
proiectul pentru autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii
şi proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa
lucrările.
Avizarea se concretizează printr-un
act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de
obligativitate.
Aprobare –
opţiunea forului deliberativ al autorităţii competente de
însuşire a propunerilor din documentaţiile prezentate şi
susţinute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de
aprobare se conferă documentaţiilor putere de aplicare,
constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor
de dezvoltare teritorială şi urbanistică, precum şi al
autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de
investiţii.
• Clădiri de importantă
redusă
Construcţii cu funcţii
obişnuite, cu un grad de risc scăzut, care afectează un
număr redus de oameni:
a) clădiri
de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6 apartamente, inclusiv anexele
gospodăreşti ale acestora;
b) clădiri
pentru învăţământ cu cel mult 4 unităţi
funcţionale;
c) dispensare
comunale fără staţionar;
d) sedii
administrative în mediul rural: primării, posturi de poliţie,
cooperative de credit rural, biblioteci, oficii poştale şi altele
asemenea;
e) clădiri
pentru comerţ şi alimentaţie publică, cu o
suprafaţă de până la 200 m2 şi cu deschideri până la 6
m;
f) hale şi ateliere pentru activităţi
meşteşugăreşti care nu generează vibraţii, cu o
suprafaţă de până la 200 m2 şi deschideri
până la 6 m;
g) dependinţe
şi anexe gospodăreşti: garaje, bucătării de vară,
grajduri, şuri şi altele asemenea;
h) construcţii
cu caracter provizoriu.
• Construcţii cu caracter
provizoriu
Construcţiile autorizate ca atare,
indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul
funcţiunii adăpostite ori datorită cerinţelor urbanistice
impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă
limitată, precizată şi prin autorizaţia de construire.
De regulă, construcţiile cu
caracter provizoriu se realizează din materiale şi alcătuiri
care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea
iniţială (confecţii metalice, piese de cherestea, materiale
plastice ori altele asemenea) şi sunt de dimensiuni reduse. Din categoria
construcţiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioşcuri, tonete,
cabine, locuri de expunere situate pe căile şi în spaţiile
publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame,
copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea
construcţiilor provizorii se autorizează în aceleaşi
condiţii în care se autorizează construcţiile definitive.
• Construcţii speciale
Construcţiile cu caracter militar
care se autorizează în condiţiile prevăzute la art. 43.
• Documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi de urbanism
Ansamblurile de documente scrise şi
desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizează
situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile
şi măsurile de dezvoltare pe o perioadă determinată.
Structura documentaţiilor de
amenajare a teritoriului şi de urbanism cuprinde: a) planurile de
amenajare a teritoriului;
b) planurile urbanistice;
c) regulamentele locale de urbanism.
Definirea şi continutul-cadru al
documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac
prin legea amenajării teritoriului şi urbanismului.
• Documentaţie tehnică –
D.T.
Documentaţia tehnică
simplificată care prezintă elementele tehnice esenţiale necesare
emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare şi prin care se
stabilesc principalele coordonate privind încadrarea în indicii urbanistici
aprobaţi, amplasarea construcţiilor şi relaţiile acestora
cu vecinătăţile, schemele şi fluxurile funcţionale,
compoziţia spaţială, structura de rezistenţă, expresia
de arhitectură, dotarea şi echiparea construcţiilor – inclusiv
soluţiile de asigurare, branşare şi racordare a acestora la
infrastructura edilitară, după caz.
După emiterea autorizaţiei de
construire, documentaţia tehnică – D.T. se dezvoltă în proiectul
tehnic – P.Th. şi constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a
detaliilor de execuţie, fiind interzisă modificarea prevederilor
documentaţiei tehnice – D.T., sub sancţiunea nulităţii
autorizaţiei de construire.
Conţinutul-cadru al
documentaţiei tehnice – D.T. este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta
lege.
• Documentaţie pentru autorizarea
executării lucrărilor de construcţii
Totalitatea documentelor prevăzute la
art. 7 alin. (1) din lege care constituie dosarul ce se depune la
autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la
art. 4 în vederea emiterii autorizaţiei de construire.
• Drept de execuţie a lucrărilor
de construcţii
Dreptul asupra construcţiei
şi/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obţine,
potrivit legii, din partea autorităţii competente, autorizaţia
de construire/desfiinţare:
1. dreptul
real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute
(dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie,
certificat de moştenitor, act administrativ de restituire, hotărâre
judecătorească);
2. drept
de creanţă dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locaţiune.
Emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de
comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter
provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept.
• Firma
Elementul constructiv aplicabil pe
clădire sau independent, pe care se inscripţionează date de
identificare a unei instituţii publice, societăţi comerciale,
fundaţii, denumirea comercială, obiectul de activitate sau orice alt
text specific, sub care o persoană fizică sau juridică îşi
exercită activitatea într-o clădire sau într-o incintă.
• Instalaţii aferente
construcţiilor
Totalitatea echipamentelor care
asigură utilităţile necesare funcţionării
construcţiilor, situate în interiorul limitei de proprietate, de la
branşament/racord la utilizatori, indiferent dacă acestea sunt sau nu
încorporate în construcţie. Instalaţiile aferente construcţiilor
se autorizează împreună cu acestea sau, după caz, separat.
• Intravilanul localităţii
Teritoriul care constituie o localitate se
determină prin Planul urbanistic general (PUG) şi cuprinde ansamblul
terenurilor de orice fel, cu/fără construcţii, organizate
şi delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape,
aflate în circuitul agricol sau având o altă destinaţie,
înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcţii, în
condiţiile legii.
Intravilanul se poate dezvolta prin
extinderea în extravilan numai pe bază de planuri urbanistice zonale
(PUZ), legal aprobate, integrându-se ulterior în Planul urbanistic general
(PUG) al localităţii.
• Extravilanul localităţii
Teritoriul cuprins între limita intravilanului şi limita
administrativ-teritorială a unităţii de bază (municipiu,
oraş, comună), înăuntrul căruia autorizarea
executării lucrărilor de construcţii este
restricţionată, în condiţiile prezentei legi.
• Împrejmuiri
Construcţiile definitive sau
provizorii, cu rolul de a delimita suprafeţe, arii sau parcele asupra
cărora există forme de proprietate, executate pentru protecţie
împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale – beton,
cărămidă, piatră, lemn, metal, inclusiv sârmă
ghimpată întinsă pe bulumaci –, ori prin planţii specifice.
• Locuri de joacă şi agrement
Construcţii specifice pentru
divertisment, recreere şi sport pentru populaţie.
• Lucrări de construcţii
Operaţiunile specifice prin care:
– se realizează construcţii de
orice fel – civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane şi
aeriene, căi de comunicaţii, lucrări inginereşti, de
artă etc.;
– se desfiinţează astfel de
construcţii prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc.
• Lucrări de modificare
Lucrări de intervenţii asupra
elementelor constructive, structurale şi/sau nestructurale, având ca efect
modificarea totală sau în parte a acestora.
Lucrările de modificare pot fi:
a) lucrări
de modificare structurală, din care fac parte,
în principal, lucrările de
consolidare, de supraetajare şi/sau de extindere a construcţiei;
b) lucrări
de modificare nestructurală, din care fac parte,
în principal, lucrările de
amenajări interioare şi recompartimentări uşoare, care nu
afectează în mod semnificativ structura de rezistenţă a
construcţiei şi pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant
autorizat.
Pentru executarea lucrărilor de
modificare, cu excepţia lucrărilor de compartimentare provizorii,
nestructurale, este necesară emiterea unei autorizaţii de construire
în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind calitatea
în construcţii.
• Lucrări de intervenţie în
primă urgenţă
Orice fel de lucrări necesare la
construcţiile existente care prezintă pericol public ca urmare a unor
procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali
şi antropici, inclusiv a instalaţiilor aferente acestora, pentru:
a) punerea
în siguranţă, prin asigurarea cerinţelor de rezistenţă
mecanică, stabilitate şi siguranţă în exploatare; b) desfiinţarea
acestora.
• Lucrări de reabilitare
Orice fel de lucrări de intervenţii
necesare pentru îmbunătăţirea performanţelor de
siguranţă şi exploatare a construcţiilor existente,
inclusiv a instalaţiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de
exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerinţelor esenţiale de
calitate prevăzute de lege.
• Lucrări specifice la
căile de comunicaţie, care nu necesită autorizaţie de
construire
Lucrările de întreţinere care nu
necesită proiect şi deviz general, constând dintr-un complex de
lucrări care se execută în mod permanent, în vederea menţinerii
construcţiilor-instalaţiilor în condiţii tehnice
corespunzătoare desfăşurării continue, confortabile şi
în deplină siguranţă a circulaţiei, la nivelul traficului
maxim.
• Mobilier urban
Elementele funcţionale şi/sau
decorative amplasate în spaţiile publice care, prin alcătuire,
aspect, amplasare, conferă personalitate aparte zonei sau
localităţii. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate
construcţiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructivă
la sol (fundaţii platforme de beton, racorduri la utilităţi
urbane, cu excepţia energiei electrice), necesitând emiterea
autorizaţiei de construire. Fac parte din categoria mobilier urban:
jardiniere, lampadare, bănci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine
telefonice şi altele asemenea.
• Modificare de temă
Orice schimbare iniţiată de
către investitor/proprietar care are în vedere funcţiunile
şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii
tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de
amplasament şi alte asemenea cerinţe, care au fundamentat elaborarea
documentaţiei tehnice – D.T., care a stat la baza emiterii
autorizaţiei de construire.
• Parcelare
Operaţiunea de proiectare urbanistică prin care se
determină divizarea uneia sau mai multor proprietăţi funciare
distincte,
destinate construirii, în scopul
atribuirii, concesionării sau vânzării loturilor rezultate.
• Proiect tehnic (P.Th.)
Documentaţia tehnico-economică –
piese scrise şi desenate –, elaborată în condiţiile legii, care
dezvoltă documentaţia tehnică – D.T., cu respectarea condiţiilor
impuse prin autorizaţia de construire, precum şi prin avizele,
acordurile şi actul administrativ al autorităţii competente
pentru protecţia mediului, anexe la autorizaţia de construire.
Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde
soluţiile tehnice şi economice de realizare a obiectivului de
investiţii, pe baza căruia se execută lucrările de
construcţii autorizate.
• Detalii de execuţie (D.E.)
Documentaţii tehnice cuprinzând
reprezentări grafice realizate la scările 1:2, 1:5, 1:10, 1:20 sau,
după caz, la alte scări grafice, în funcţie de
necesităţile de redactare, precum şi piese scrise pentru
explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic
şi cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care
detaliază soluţiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare,
montare şi alte asemenea operaţiuni, privind părţi/elemente
de construcţie ori de instalaţii aferente acesteia şi care
indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuţie, precum şi
legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale
obiectivului de investiţii.
Detaliile de execuţie, elaborate în
condiţiile legii şi verificate pentru cerinţele esenţiale
de calitate în construcţii de către verificatori tehnici
atestaţi în condiţiile legii, detaliază proiectul tehnic, în
vederea executării lucrărilor de construcţii autorizate.
• Proiect pentru autorizarea
executării lucrărilor de construcţii
Abrogată.
• Recepţia lucrărilor
Recepţia lucrărilor constituie o
componentă a sistemului calităţii în construcţii şi
este actul prin care se certifică finalizarea lucrărilor executate în
conformitate cu prevederile proiectului tehnic şi cu detaliile de
execuţie.
Recepţia lucrărilor de
construcţii de orice categorie şi de instaltii se efectuează
atât la lucrări noi, cât şi la intervenţii în timp asupra
construcţiilor existente, conform legii. Recepţia lucrărilor de
construcţii se realizează în două etape, potrivit prevederilor
legale în vigoare, după cum urmează:
– recepţia la terminarea
lucrărilor; – recepţia finală.
• Schimbare de destinaţie
În înţelesul prevederilor art. 3,
este necesară emiterea unei autorizaţii de construire şi/sau de
desfiinţare, după caz, numai în situaţia în care pentru
realizarea schimbării de destinaţie a spaţiilor sunt necesare
lucrări de construcţii pentru care legea prevede emiterea
autorizaţiei de construire.
• Zone protejate
Teritoriile delimitate geografic, în
cuprinsul cărora se află elemente sau ansambluri ale patrimoniului
natural sau cultural cu
valoare deosebită. În raport cu
natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt:
a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea şi punerea
în valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebită;
b) zone
construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea şi punerea în
valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorică, culturală sau
memorialistică deosebită.
Republicată în temeiul art. II alin.
(1) din Legea nr. 199/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 487 din 31 mai 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 50/1991 a fost republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 şi
a mai fost modificată prin:
– Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 231/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele
măsuri pentru realizarea locuinţelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 29 noiembrie 2000, respinsă
prin Legea nr. 413/2001, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 402 din 20 iulie 2001;
– Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 295/2000 pentru suspendarea aplicării sau abrogarea unor
ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30
decembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 109/2001, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 29 martie 2001;
– Legea nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001;
– Legea nr. 453/2001 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea
locuinţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 431 din 1 august 2001, rectificată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001;
– Ordonanţa Guvernului nr. 5/2002
pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 70 din 31 ianuarie 2002, aprobată prin Legea nr. 455/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iulie
2002;
– Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002
privind impozitele şi taxele locale, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, abrogată prin Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
– Legea nr. 401/2003 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 749 din 27 octombrie 2003.
Potrivit art. II,art. III, respectiv art.
IV din Ordonanţa de urgenţă nr. 214/2008, în tot cuprinsul legii
se înlocuieşte termenul „Proiect“ din sintagmele „Proiect pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii“, „Proiect de
organizare a execuţiei lucrărilor“ şi „Proiect pentru
autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare“ cu termenul
„Documentaţie tehnică – D.T“, se înlocuiesc abrevierile „P.A.C.“,
„P.O.E.“ şi „P.A.D.“ cu abrevierile „D.T.A.C.“, „D.T.O.E.“ şi
„D.T.A.D.“, respectiv se înlocuieşte sintagma „oficiul judeţean de
cadastru, geodezie şi cartografie“ cu sintagma „oficiul de cadastru
şi publicitate imobiliară teritorial“.
Potrivit art II alin (2) din Oug 214/2008,
cu modificările aduse prin Legea 261/2009, în tot cuprinsul prezentei legi,
sintagma «verificator tehnic» se înlocuieşte cu sintagma «verificator de
proiecte.
Art. 35, fost art. 30, modificat prin
Legea nr. 453/2001 şi Legea nr. 401/2003, era alcătuit din 4
alineate.
Alin. (4), al cărui conţinut era: „(4) În măsura în care prin
prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Legii nr.
32/1968.“, nu a fost modificat sau abrogat
expres prin Legea nr. 401/2003.
Alin. (3) al art. 35, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 401/2003, a
preluat prevederile alin. (4), însă cu trimitere la
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Alin. (4) al art. 35 nu este inclus în
forma republicată, aplicarea acestui text încetând o dată cu
abrogarea Legii nr. 32/1968 prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.